Dr. Zsuzsanna MARC
1956 - 2008

Dr. Marc Zsuzsanna

Doar cu o lună în urmă era cu noi, printre noi la Weekendul Balint din Gheorgheni. Bolnavă, sfâşiată de cumplita boală ce o rodea ca un carnivor feroce, neiertător. Zâmbea suav, îndemnându-ne cu privirea blajină şi cu vocea ei mereu optimistă ca să ne bucurăm de viaţa pe care o avem de trăit. Ştiam cu toţii, ştia şi ea că sfârşitul nu mai e departe. Dar ea a fost mai curajoasă decât noi, majoritatea, care evitam să o vizităm, fiindu-ne parcă frică să ne vadă în ochi durerea ce ne încovoia. Era un fel de tăcere paralizantă a mieilor. Dumnezeu la apelul lui de seară îi cheamă lângă el pe cei mai buni. Să ne pregătească culcuşul veşnic în împărăţia lui. A mai chemat pe cineva dragă lui neţinând cont de golul pe care ni-l lasă în suflet. Este dreptul lui, cu care - când va avea chef s-o facă - ne va scoate rând pe rând în faţă pe toţi.
Concep aceste rânduri de parcă aş dactilografia gândurile ei, sonorizate şi amplificate peste munţi şi văi. Gânduri pe care mi le-ar fi dictat cam aşa:
„Încet, încet voi fi uitat de toţi. Sau, sper eu, nu chiar de toţi. Vă transmit acum ultimul meu mesaj pentru voi!
Nu ştiu prieteni ce va veni după viaţa de aici. Trăiesc într-un vis, gândindu-mă că toate acestea mi se întâmplă mie! Marea trecere spre neant, spre nefiinţă. Dar, trebuie să am curaj! O singură dată în viaţă treci într-o altă etapă. Aş vrea să vă spun să vă iubiţi mai mult. Să preţuiţi fiecare clipă ca şi cum ar fi ultima. Eu vă iubesc pe toţi, iar acum, El mă cheamă în ceruri. Alături de El! Îmi pare rău că nu am realizat tot ceea ce îmi doream. Îmi pare rău că am lăsat atâtea lucruri neîmplinite. Dar nu, NU îmi pare rău de viaţa ce am trăit-o. Îţi mulţumesc Dumnezeu pentru viaţa ce mi-ai hărăzit, pentru iubirea ce mi-ai dăruit şi iubirea pe care am reuşit s-o dăruiesc. Mă stânjeneşte gândul că mă chemi aşa curând la tine. Vroiam să mai fac atâtea şi atâtea lucruri frumoase, Doamne! Vroiam să fac mai multe! Neantul mă cheamă şi mă înspăimântă în acelaşi timp: eu să nu mai fiu printre voi? Tocmai eu, căreia îi plăcea la nebunie să fiu cu voi? Să nu mai exist, să dispar pur şi simplu în bezna uitării? Ce înseamnă Doamne să nu mai fiu? Mă pui la o grea încercare. Ultima din viaţa mea. Şi totuşi: mă cuprinde o linişte mare. Pentru că exişti! Doamne, nu mă lăsa în bezna nefiinţei! Eu vreau ca să mai fiu. Undeva! Te rog: nu vreau să fiu doar o cruce într-un cimitir!”

Drága Zsuzsa, bálintos barátnőnk! Nehéz terüt raksz vállamra e búcsúztató elmondásával. Olyan EMBER végső stációjánál állunk, amelyikre kivétel nélkül mindannyian csak felnézni tudtunk. Akitől úgy kaptunk Életre tanító búzdítást hogy nem vizet prédikáltál és bort ittál. Te már jártad a magad Canossa útját, mikőzben erődet úgy merítetted lelkeinkből, hogy bennünket jobban feltöltöttél hittel, bízni és élni akarással. Ha bárki másban idő teltével halványulna emléked, bálintos társaidban – bizton mondom neked itt, földi léted végső nyughelyén – élni fogsz amíg él emlékezetünk. Kérlek, te se feledkezz meg rólunk, ottani bokrosan vállalt teendőid közepette: Berlescu Mirceaval és Török Róbival alakitsátok meg Bálint csoportotokat, helyet hagyva a közben odaérkező erősitéseknek.
Bálintosaink nevében ideiglenesen búcsúzom, töled, Marc Zsuzsa. A mi Zsuszánktól!
Fie-i ţărâna uşoară, somnul lin, memoria vie celei care ne-a fost o adevărată prietenă, Zsuzsa Marc.
dr. Veress Albert